principiile liberale


Pentru liberalii zilelor noastre, libertatea este mai mult decât o valoare, ea reprezintă o condiţie de posibilitate a valorilor.

vineri, 18 februarie 2011

"PNL Triteni" - Suntem o echipa...




Vă salut Tritenaşi PNL-işti , dar nu numai...
Ca preşedinte al organizaţiei PNL Tritenii de Jos, felicit iniţiatorii acestui proiect „PNL Triteni”, care vă asigur că nu se rezumă doar la acest blog, fenomenul „PNL Triteni” fiind în continuă expansiune. Aflat în stare latentă, întreţinut la limita de supravieţuire numai din ambiţia şi dăruirea domnului Vasile Crişan  şi Valer Burian, după 13 Mai 2006 când sub oblăduirea D-lui Marius Nicoară pe atunci Preşedinte al Consiliului Judeţean,  a luat naştere prima organizaţie a Tineretului Naţional Liberal din mediu rural a Judeţului Cluj şi s-a inaugurat sediu organizaţiei locale  a PNL în Tritenii de Jos, "PNL Triteni" cunoaşte cu adevarat ascensiunea pe arena politică a comunei. Din acel moment sediul din Tritenii de Jos devine un adevărat birou permanent pentru conducerea PNL CLUJ, la care de nenumărate ori au putut fi găsiţi în mijlocul organizaţiei dar şi pentru audienţe atât Preşedintele Marius Nicoară cât şi Deputaţii Horea Uioreanu, Mircea Puşcă, Consilieri Judeţeni Ioan Petrean, Mihai Szeplekan sau Gelu Cecan ,  Dr. Emil Bogdan  -  Director  Medical  la  Spitalul  Clinic de Recuperare  Cluj - Napoca  sau  Mihnea  Iuoroş - Ministru secretar de stat în Ministerul Justiţiei şi mulţi alţii, prin mijlocirea cărora numeroşi consăteni de-ai noştri găsind-şi rezolvare la multe din problemele personale. 
   Ce ne caracterizează?
   Dorinţa de mai BINE!
Suntem împreună pentru că acum, mai mult decât oricând trebuie să facem ceva, ceva care ne place şi care ne dă speranţa că putem să trăim în condiţii mai bune, într-o lume mai bună. Pe care le putem transforma în mai bine doar ÎMPREUNĂ, căutând împreună rezolvare la problemele multiple şi complexe care frământă comunitatea şi societatea noastră, să facem ca lucrurile să meargă din ce în ce mai bune fiind implicaţi nu doar susţinând o idee, un principiu , ci muncind într-un grup, într-o echipă care să fie cât mai eficientă, la un randament maxim.
A forma o echipă înseamnă, dincolo de proiectul nostru, să-i găsim mai întâi pe cei care să–şi dorească acest lucru. Adică aceia cu care vom munci alături să aibă acelaşi interes, aceiaşi motivaţie aceiaşi dorinţă de mai bine. Apoi, trebuie ca cei care îşi doresc să intre în echipă să fie potriviţi cu noi în ceea ce priveşte felul în care ei se manifestă, să fie dispuşi să coopereze, să schimbe idei şi păreri despre ceea ce vrei să faci, să se implice cu răspundere şi să simtă că de fiecare depinde succesul activităţii, finalitatea pe care o dorim proiectului nostru. A fi o echipa înseamnă respect, ataşament şi mai ales prietenie.Totodată echipa înseamnă şi diversitate. Din diversitate se nasc ideile novatoare, creaţia însăşi fiind un fruct al diversităţii. Părerile noastre sunt foarte împărţite, diferite, oscilând de la o extremă la alta, de la individ la individ pentru că fiecare dintre noi avem altă „plamadeală”, avem alte aşteptări, alte nevoi, alte coordonate şi sisteme de valori care ne definesc. Ce ar fi dacă am fi toţi la fel?  Dar într-o echipă trebuie să acceptăm că fiecare îşi are locul său, fiecare poate contribui cu ceva, fiecare se poate exprima şi trebuie inţeles în felul său şi  după aportul adus la atingerea scopului, a idealului comun.  Nu toate lucrurile sunt totdeauna pe fagaşul pe care ni-l dorim, dar împreună putem identifica neajunsurile, punctele slabe şi tot împreună putem găsi soluţii pentru a ieşi din impas.  
 Din nefericire trăim într-o societate care are mari probleme de ordin material, financiar, dar cele mai grave sunt cele de ordin organizatoric şi mai ales cele de ordin moral. Tot mai multe şi mai complexe problemele la care doar împreună le putem găsi rezolvare sau cel puţin o ameliorare pe termen scurt a efectelor nocive, şi, odată rezolvate aceste probleme, ele vor face ca tuturor sa ne fie mai bine.  
 Imaginaţi-vă ce sentiment minunat poate declanşa în sufletele noastre o asemenea victorie, şi mai ales bucuria unei reuşite colective în care fiecare îşi regăseşte aportul său la victorie. 
          Cu deosebita consideraţie,
                          Dan Alexandru Iosif        
Vă salut Tritenaşi PNL-işti, dar nu numai....


6 comentarii:

  1. va doresc mult succes in tot ceea ce faceti.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumim d-le Addi.
    Deasemenea iţi mulţumesc şi pentru cuvintele de apreciere de pe "Afaceri agricole". Părerile şi aprecierile pozitive ne dau curaj şi încredere că ceea ce am început poate avea un final fericit. Aşa cum ne vom însuşi şi criticile -evident, cele care au un fundament real.
    S-auzim de bine!

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari intregii organizatii. Nu numai pentru aparitia acestui blog dar mai ales pentru toata activitatea voastra.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulţumim domnului av.Dorin Lojigan, preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Câmpia Turzii.
    Totodată, prin intermediul acestui blog,Organizaţia locala a PNL Tritenii de Jos îşi exprimă profundul regret pentru trecerea la cele veşnice a celui care a fost un apropiat şi un adevarat sprijin pentru tânăra noastră organizaţie - Ing. ŞANDOR IOSIF consilier local şi fost preşedinte al organizaţiei PNL Câmpia Turzii. Transmitem cele mai sincere sentimente de compasiune şi condoleanţe familiei îndurerate şi nu în ultimul rând organizaţiei municipale a PNL Câmpia Turzii. Dumnezeu sa-l odihnească în pace!
    Presedinte PNL Tritenii de Jos,
    Dan Alexandru Iosif,

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari Domnului Dan Iosif pentru acest blog, pentru articole dar mai ales pentru sondaj, pentru taria de a se pune intr-o competitie on-line cu ceilalti candidati. Dar totusi, domnule vice, cu canalizarea ce facem? Sau mai facem? E adevarat ca anul acesta nu s-au alocat bani pentru canalizare? Si cu Domnul Chisu Flaviu?... Trece la liberali? multumesc anticipat si va felicit din nou!

    RăspundețiȘtergere
  6. Pentru că este prima zi de primavară, anotimp al renaşterii, al învierii la viaţă, vă doresc să aveţi o primavară minunată, plină de dragoste şi realizări pe toate planurile.
    La mulţi ani de 1 Martie şi o primăvară de vis !
    Pentru “anonim”
    Mulţumesc pentru aprecieri. Mi-ar plăcea să ştiu cu cine vorbesc pentru că problema ridicată de tine cu privire la canalizare cred că e o problemă care preocupă întreaga comunitate din Triteni. Răspunsul la această problemă este acelaşi pe care l-am dat şi la adunările cetăţeneşti care au avut loc în februarie în tóate satele din comuna noastră.
    Dar mai întâi vreau să fac o remarcă foarte importantă. În particular foarte mulţi îşi exprimă nemulţumirea vizavi de anumite probleme nerezolvate la nivel de comună dar la adunările cetăţeneşti unde pot primi lămuriri cu privire la acestea nu se prezintă decât într-un număr foarte mic şi de obicei aceleaşi persoane care se mulţumesc doar cu prezenţa. Ori dacă ai un punct de vedere faţa de o problemă de interes public atunci cel mai normal mi se pare să-l susţi într-o adunare publică unde se consemnează luările de cuvânt şi unde poţi primi un răspuns direct de la autorităţi.
    Acum să revin la canalizare. În anul 2007 s-a depus un proiect pe Ordonanţa Guvernului nr. 7/2006 pentru canalizarea localităţilor comunei, proiect finanţat de guvern până la o anumită limită şi o parte de la bugetul local prin cofinanţare. Banii sunt primiţi numai pe masură ce lucrările se derulează şi sunt acceptate de beneficiar. În fine, o procedură destul de elaborată. Cert e că în 2010 nu s-au primit súmele necesare continuării lucrărilor deşi din punctul nostru de vedere s-au respectat tóate formalităţile. Sperăm ca în 2011 să se plătească súmele restante şi să putem continua lucrările la canalizare, de a cărei finalizare sunt strâns legate şi următoarele proiecte importante gen asfaltare, trotuare , santuri etc. Intr-o lógică firească primul pas este acela de a termina cu săpăturile la toate reţelele de utilităţi înainte de a continua cu asfaltarea .
    În cea ce priveşte problema d-lui Chişu , nu am cunoştinţă să–şi fi pronunţat dorinţa de a intra în echipa noastră. După cum am spus în echipa noastră este binevenită orice persoană animată de dorinţa de a lucra in spiritul de echipă, să-şi aducă aportul şi să se implice cu pasiune si răspundere in atingerea obiectivelor proiectului nostru punând motivaţia şi ambiţia personală într-un plan secund. Din câte îl cunosc, şi îl cunosc cred eu destul de bine, nu văd nici un impediment în a se integra în echipa noastră.
    S-auzim de bine!

    Dan Alexandru Iosif

    RăspundețiȘtergere